Am trait prea multi ani langa Ghencea pentru a putea tine cu Dinamo vreodata. Dar deh, cred ca varsta m-a mai inmuiat si palpit la fiecare luare in piept a romanilor cu altii. Da, stiu, emotii pe stil vechi. Si corect, nu ma invat minte niciodata.
Dar am mai murit o data in fata televizorului si trebuie sa urlu cumva decesu-mi. Fotbalul mi se pare de-a dreptul definitoriu pentru natia noastra - incepem spectaculos si sfarsim lamentabil. Cum mai spunea cineva "nu suntem in stare sa terminam catedrale" (e si mitul fundamental, trebuie sa zidim un suflet). Incepem de parca vrem sa eclipsam Domul, primul nivel e de revelatie pur si simplu, apoi pe la etajul doi ii (scuzati) f*tem niste termopane iar la acoperis deja recurgem la tabla si turnuletze. Sa nu mori!?!?!? Sa nu te simti eviscerat de 20 de minute de jena nationala... minute pe care le retraim periodic, dar cu o constanta infioratoare? Sa nu vrei... sa te apropii de pietre si sa taci?
Un comentariu:
Daca analizam putin ultimele meciuri Steaua, a fost tocmai invers, a inceput urat dar, intr-un fel sau altul, a terminat bine! :))
:D
Trimiteți un comentariu