Translate

miercuri, 26 noiembrie 2008

Celalalt spot

video

Back to business

Va prezint in premiera noile spoturi pentru URSUS fara alcool, made in Publicis. De maine le veti vedea si pe TV.

Am pornit de la un insight descoperit de noi impreuna cu onor Clientul - bine Harry ;) - cum ca, la temperatura corecta pentru o bere (cam 4 grade Celsius, max 5) aceasta bere fara alcool are un gust aproape identic cu berea normala. Si am repetat testul de mai multe ori, pana am terminat lada (deh, puteam sa si sofam, nu ni se urcase la cap :).
Mai mult, am repetat versus competitie. Tot asta a iesit mai aproape. Hopa - tocmai buna de exploatat creativ micutza descoperire.

Ceea ce am si facut, va rog urmariti cele doua spoturi si aruncati cu opinia dupa mine.
Credits: Petru Teodorescu (senior copy, pe el l-as mentiona in primul rand, ca el le-a scris), apoi Cristian Anton (art director), Liviu Efrimov (AV producer), Ema Ionescu (account director) si Diana Dragomir (account executive).

Chapeau! pentru Radu Muntean (regizorul) si Tudor Lucaciu (DOP-ul) care au reusit sa surprinda exact genul de umor si atmosfera pe care ni le doream.

Respect ptr Andu - absolut senzationalul editor de la MME.
Respect Electric Brother pentru tot (stie el).

Evident, multumiri sincere pentru Dima, Potop si Alina Mircea - producatorii de la Multimedia Est (casa de productie care a facut totul posibil, multumim Dragos Valcu)... da, m-a apucat asta cu multumirile, nu-s ce am (da' si ei merita).

Acu' mi-e si frica sa vi le mai arat... ca dupa papirusul de credits o sa va asteptati la cine stie ce productie... nu despre asta e vorba. Nu stiu ce-o sa credeti voi, insa eu zic ca este, in sfarsit, un pas nu in miriste ci catre autostrada aia unde tintim.

video

Daca ai chef de-o excursie buna...

Fratilor, trebuie sa fac un gest de reparatie istorica, de care ma tin de o groaza de vreme (de cand m-am prins ce bine le zice Bradutz Florescu, mai ales despre turism). Caci sunt convins ca asa se va reconstrui Romania, cu astia dintre noi care gasesc ce e bun si dau mai departe (nu-i problema, ajunge la toata lumea).

De ceva vreme m-am gandit sa nu mai ramana lucrurile laudabile nespuse. Imi cade naibii un ghiveci in cap si n'oi fi apucat sa spun bravo tuturor care merita (noroc ca am spus te iubesc). Trebuie sa strangem randurile si sa-i aplaudam pe merituosi, ca nesimtitii se aplauda singuri si isi vad de treaba imperturbabili... sa aratam noi un "asa da", ca "asa nu" ne moscoleste zilnic, pe toate partile.

Asadar, un mare "bine mah, BRAVO!" - lui Bradutz Florescu. Pentru ca a fost mereu un spirit ascutit si un super consilier de calatorie. Pai de ce dreaq traim?

Cec aut: Amazing Race si Bradutz.

luni, 24 noiembrie 2008

Who the f*** regrets communism?

Am auzit zilele trecute la un post de radio vreo doua interventii ale unor tineri (vai!) care spuneau ca totusi era mai bine in comunism ???!?!?!?!? Suficient cat sa iau foc.

Mai copii, pentru acei neuroni stingheri ce inca mai au dubii, stati sa va povestesc o zi din comunism... ca doar am prins perioada aia tocmai bine, in expresia ei deplina.

Va treziti dimineata - pe la ora 4 (fara gluma) - sa puteti sa prindeti un loc mai in fata la coada la... unt (am luat un exemplu la intamplare, coada era pentru orice). Pare obisnuit in bucataria de astazi, ei bine, banalul unt pe o paine calda in acea perioada era un fel de ambrozie pe care o puteai gusta foarte rar si cu mari sacrificii. In plus, painea calda de cele mai multe ori ramanea doar un fel de Sfant Graal - alergai dupa ea, dar nu o gaseai niciodata. Poate doar din greseala, dupa jumatate de zi de asteptare pe la cate o fabrica de paine, aveai norocul sa nimeresti.

"Dati cate un singur pachet, sa ajunga la toata lumea" - nu e o fraza inventata, atunci o auzeai des... si, depinde de unde te situai in imensa coada, te putea enerva sau linisti teribil.

Te intorceai acasa pe la 8, tremurand dupa noaptea'n cap nemiloasa petrecuta la coada si, in timp ce puneai laptele la fiert, te gandeai sa iti faci o cafea. NU exista. In comunism ai un fel de surogat pe numele sau Nechezol (pe baza de naut). Cutia de ness - amigo - mai are doar un pic si o pastrezi pentru musafiri. Cat pe ce sa dea laptele in foc, pentru ca tu te lasasei cucerit de ambalajele de tzigari straine colectionate (deja ai vreo 5, ce misto arata Salemu' si Dunhillu') si o cutie goala de bere nemteasca. "Ce tare... bere la cutie... si ce misto sunt ambalajele... oare cum or sta astia sa se preocupe pana si de-un ambalaj... ai dreaqu'! Cum o fi sa traiesti acolo? Sa fumezi numai din astea si sa bei ness, coca-cola sau bere la cutie cand vrei tu? Mama ce tare!" - brusc te trezesti din reverie ca trebuie sa pleci la serviciu/ sau la scoala.

O sa urmez povestea omului la serviciu, pentru ca se vad mai multe prin aceasta pereche de ochi. Ca parinte, lasai un pachetel copiilor cu doua felii de paine unse cu unt (era un regal, azi aveai unt) si doua felii de salam cu soia - puturos - la mijloc.
Tu la scoala nu puteai purta decat aceeasi uniforma cu alte cateva milioane de elevi comunisti... parintii aveau inevitabil una din cele 3-4 modele de jeaca sau costum de haine. Pentru ca occidentul era considerat corupt si gaunos, nu exista nimic bun de importat. Drept urmare, nu existau nici dulciuri (rareori cand prindeai cateva prajituri in cofetarie si se terminau imediat, dupa care stateau vitrinele goale cu saptamanile)... Imi aduc aminte eu, ca am reusit o singura data sa gasesc frisca la o cofetarie - atunci o adusesera - era la tavite ca de chec, din plastic alb. In 5 minute s-a facut o coada gargantueasca, abia am apucat una, pe care am impartit-o cu mama si sor'mea... la cateva zile apoi, ajungand pe langa o cofetarie, mi-am adus aminte de gustul sublim (asa ne parea) al friscai si am intrebat daca au cumva... s-a uitat femeia la mine ca si cum faceam misto... nu mai vazuse frisca de vreo 5 ani...

NU aveai ciocolata (chiar foarte rar mai prindeai cate una cu rom, sau daca stiai vreun bisnitar faceai rost de o Africana) si guma de mestecat doar de la tziganci, cand mai veneau pe langa cate o scoala sa vanda (turceasca, cu surprize). Exista una comunista, in forma de tigarete colorate, care doar se faramitza in dinti, ca si cum ai fi mestecat faina cu apa. NU exista Coca-Cola si in general nimic tip bautura racoritoare. Trebuia sa ai pile, sa stii pe cineva sa poti lua cate un Pepsi sau (Quick Cola - versiunea comunista, ziceai ca-i sirop de tuse) din cand in cand... iar la cofetarie aveau un fel de sirop - care iti colora toata gura - foarte rau la gust. Celebrul Brifcor - un fel de sifon cu suc de portocale - a aparut tarziu, spre ultimii ani ceausisti - si ni se parea incredibil de bun. Evident, nu se gasea usor.

NU exista practic un loc de mancat in oras - carciumile, si asa rare, nu aveau mai nimic din meniu... alimentarile (asa se numeau supermarketurile) erau cvasi-goale...... si cand aveau ceva (de baza - gen malai, orez, faina.... si ptr zilele de sarbatoare, parizer) trebuia sa iei "pe cartela" - adica aveai rationalizat de catre stat cat aveai voie sa iei per familie... si aia era tot.... sa vezi atunci grija si daca varsai ceva. Totul apartinea statului.

Seara te rugai sa prinzi o ora de apa calda (cam atat primeai) si oricum, nu in fiecare zi. Iarna aveai aceeasi portie si la calorifere. Invatai sa te descurci cu mai multe haine pe tine. Atentie - toate astea se intamplau indiferent cati bani ai fi avut. Asa se ingrijea sistemul sa ne tina pe toti egali... egali in mizerie.

La televizor nu existau decat 2 ore de program (si un singur canal TV oricum, imi vine sa si rad, daca nu as fi in vecinatatea plansului cu retro-psihanaliza asta). Din ele, aveai cate vreo 40 de minute la inceput si la coada dedicate stirilor comuniste, deci iti mai ramaneau vreo 40 ptr film.... care cenzurat fiind reusea sa incapa in timpul asta, pentru ca fusese castrat de orice obicei nesanatos, cum ar fi vreun nud sau scene de dragoste pasionala sau whatever le mai trecea cenzorilor prin cap. Te-ai fi bucurat sa vezi un western chiar si asa (vedeti acum am luat si lucrul bun, chiar daca rar, dupa atatea mii de filme socialiste rusesti sau koreene), insa s-a oprit curentul. Asa se oprea... fara sa te anunte nimeni, nimic. Si statea cate un oras intreg sa faca economie, cate o ora-doua, in intuneric. Redescoperisera parintii nostri lampile bunicilor. Mureai de nervi, ca tocmai urma sa inceapa filmul - in sfarsit unul americam, un western vechi - e bun si asta. Pentru el ai rezistat cu stoicism la jurnalul care ti-a prezentat alte realizari socialiste si bucati masive (aceleasi de trei zile) din cuvantarile tovarasului nicolae ceausescu. Urmate de cateva coruri infioratoare care cantau "traim decenii de impliniri maretze".

Te duceai in camera ta si citeai la lumina lampii - "magazin stiintific" - o bucata de ziar care incerca sa vorbeasca doar despre stiinta. Poate de aici apetenta romanului pentru genul de informatie "stiati ca" si o generatie mare de semidocti.

Incercai sa iti faci o bucurie si iti preparai tu un iaurt cu zahar - trebuia sa gasesti ceva, pentru ca nu aveai alte bucurii, tip desert. Te zgribuleai in pat si noroc ca dimineata nu aveai dilema "cu ce sa ma imbrac" pentru ca era aceasi uniforma neprietenoasa. N-aveai voie sa iesi din rand, sa fii special.
Mi s-a intamplat chiar mie, am ramas dupa o serbare la scoala cu o bratara de piele cu tinte si frizura facuta punk.... n-am iesit bine din curtea scolii si doi militieni m-au reperat pe mine si colegul meu, ne-au luat de freza, ne-au dus la frizerie pentru tuns regulamentar si ne-au confiscat bratarile.

Ar fi multe episoade in acest "memorial" al durerii pe care cred ca il poate povesti aproape oricine a prins acele vremi... asta a fost si singura data cand ne-a legat ceva bine de tot ca natiune - ura comuna. Astazi ma opresc aici, m-am rascolit suficient amintindu-mi. Cand mai auziti vreun ofat pentru nu-stiu-ce-siguranta-mortilor-ma-sii de pe vremea comunismului (poate siguranta mizeriei si a indobitocirii) va rog imaginati-va ca vreti sa spuneti un adevar sau sa comentati clasa politica cu voce tare, nu in gand... si brusc, cineva care a trecut pe langa voi, va ia la interogatoriu. Imaginati-va ca nu puteti spune ce simtiti decat in soapta, familiei sau prietenilor foarte apropiati. Ca in general nu aveti voie sa puteti nimic... statul e atotputernic si singurul proprietar.

Pentru ceilalti care cred ca o ard prea serios, tema e mai simpla - imaginati-va ca nu mai aveti mall, coca-cola de care sa trageti, cablu TV si nici net pentru hi5.

Asta-i comunismul... si socialismul e doar fratele sau mai mic... pentru ca atunci cand se gandeste fericirea maselor - evident o utopie - inseamna aducerea tuturor la acelasi nivel. Da, dar e nivelul ala cel mai de jos.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Bogdan Olteanu pentru Colegiul 1!



Nu e nici un secret faptul ca sunt liberal, ca orientare politica. Pentru ca e singura doctrina in care cred, pentru ca am avut strabunici in PNL-ul vechi, pentru eu cred cu putere in "individ nu mase", in progres si in dreptul inalienabil la proprietate, pentru ca asa sunt eu, de dreapta.

Pe Bogdan Olteanu il stiu de pe vremea cand participam si eu la intalnirile Tineretului National Liberal si incercam sa transformam entuziasmul in ceva. Bogdan a si reusit. Si il admir nu pentru ca se tunde ca mine ci pentru ca, asemeni mie si multor altora, s-a saturat de cloaca. De imbecili, cocalari, imbacsiti, pseudo-modesti, cacanari, ingusti si creiere veline. Da, Bogdan e ala dintre noi, exact ca noi, dar care a gasit si resursele interioare sa tina piept politicii si sa strige pentru noi. D'aia e si neplacut sau caustic pentru unii. D'aia insa il votez eu!

http://www.colegiul1.ro

Stiti care-i culmea? Contra-candidatul sau in cartierul asta este nimeni altul decat Onoriu... din clanul tziganesc cu acelasi nume (din partea PNG, garantat Gigi Becali cum ar veni). Sa'nnebunesti, nu?