Am auzit zilele trecute la un post de radio vreo doua interventii ale unor tineri (vai!) care spuneau ca totusi era mai bine in comunism ???!?!?!?!? Suficient cat sa iau foc.
Mai copii, pentru acei neuroni stingheri ce inca mai au dubii, stati sa va povestesc o zi din comunism... ca doar am prins perioada aia tocmai bine, in expresia ei deplina.
Va treziti dimineata - pe la ora 4 (fara gluma) - sa puteti sa prindeti un loc mai in fata la coada la... unt (am luat un exemplu la intamplare, coada era pentru orice). Pare obisnuit in bucataria de astazi, ei bine, banalul unt pe o paine calda in acea perioada era un fel de ambrozie pe care o puteai gusta foarte rar si cu mari sacrificii. In plus, painea calda de cele mai multe ori ramanea doar un fel de Sfant Graal - alergai dupa ea, dar nu o gaseai niciodata. Poate doar din greseala, dupa jumatate de zi de asteptare pe la cate o fabrica de paine, aveai norocul sa nimeresti.
"Dati cate un singur pachet, sa ajunga la toata lumea" - nu e o fraza inventata, atunci o auzeai des... si, depinde de unde te situai in imensa coada, te putea enerva sau linisti teribil.
Te intorceai acasa pe la 8, tremurand dupa noaptea'n cap nemiloasa petrecuta la coada si, in timp ce puneai laptele la fiert, te gandeai sa iti faci o cafea. NU exista. In comunism ai un fel de surogat pe numele sau Nechezol (pe baza de naut). Cutia de ness - amigo - mai are doar un pic si o pastrezi pentru musafiri. Cat pe ce sa dea laptele in foc, pentru ca tu te lasasei cucerit de ambalajele de tzigari straine colectionate (deja ai vreo 5, ce misto arata Salemu' si Dunhillu') si o cutie goala de bere nemteasca. "Ce tare... bere la cutie... si ce misto sunt ambalajele... oare cum or sta astia sa se preocupe pana si de-un ambalaj... ai dreaqu'! Cum o fi sa traiesti acolo? Sa fumezi numai din astea si sa bei ness, coca-cola sau bere la cutie cand vrei tu? Mama ce tare!" - brusc te trezesti din reverie ca trebuie sa pleci la serviciu/ sau la scoala.
O sa urmez povestea omului la serviciu, pentru ca se vad mai multe prin aceasta pereche de ochi. Ca parinte, lasai un pachetel copiilor cu doua felii de paine unse cu unt (era un regal, azi aveai unt) si doua felii de salam cu soia - puturos - la mijloc.
Tu la scoala nu puteai purta decat aceeasi uniforma cu alte cateva milioane de elevi comunisti... parintii aveau inevitabil una din cele 3-4 modele de jeaca sau costum de haine. Pentru ca occidentul era considerat corupt si gaunos, nu exista nimic bun de importat. Drept urmare, nu existau nici dulciuri (rareori cand prindeai cateva prajituri in cofetarie si se terminau imediat, dupa care stateau vitrinele goale cu saptamanile)... Imi aduc aminte eu, ca am reusit o singura data sa gasesc frisca la o cofetarie - atunci o adusesera - era la tavite ca de chec, din plastic alb. In 5 minute s-a facut o coada gargantueasca, abia am apucat una, pe care am impartit-o cu mama si sor'mea... la cateva zile apoi, ajungand pe langa o cofetarie, mi-am adus aminte de gustul sublim (asa ne parea) al friscai si am intrebat daca au cumva... s-a uitat femeia la mine ca si cum faceam misto... nu mai vazuse frisca de vreo 5 ani...
NU aveai ciocolata (chiar foarte rar mai prindeai cate una cu rom, sau daca stiai vreun bisnitar faceai rost de o Africana) si guma de mestecat doar de la tziganci, cand mai veneau pe langa cate o scoala sa vanda (turceasca, cu surprize). Exista una comunista, in forma de tigarete colorate, care doar se faramitza in dinti, ca si cum ai fi mestecat faina cu apa. NU exista Coca-Cola si in general nimic tip bautura racoritoare. Trebuia sa ai pile, sa stii pe cineva sa poti lua cate un Pepsi sau (Quick Cola - versiunea comunista, ziceai ca-i sirop de tuse) din cand in cand... iar la cofetarie aveau un fel de sirop - care iti colora toata gura - foarte rau la gust. Celebrul Brifcor - un fel de sifon cu suc de portocale - a aparut tarziu, spre ultimii ani ceausisti - si ni se parea incredibil de bun. Evident, nu se gasea usor.
NU exista practic un loc de mancat in oras - carciumile, si asa rare, nu aveau mai nimic din meniu... alimentarile (asa se numeau supermarketurile) erau cvasi-goale...... si cand aveau ceva (de baza - gen malai, orez, faina.... si ptr zilele de sarbatoare, parizer) trebuia sa iei "pe cartela" - adica aveai rationalizat de catre stat cat aveai voie sa iei per familie... si aia era tot.... sa vezi atunci grija si daca varsai ceva. Totul apartinea statului.
Seara te rugai sa prinzi o ora de apa calda (cam atat primeai) si oricum, nu in fiecare zi. Iarna aveai aceeasi portie si la calorifere. Invatai sa te descurci cu mai multe haine pe tine. Atentie - toate astea se intamplau indiferent cati bani ai fi avut. Asa se ingrijea sistemul sa ne tina pe toti egali... egali in mizerie.
La televizor nu existau decat 2 ore de program (si un singur canal TV oricum, imi vine sa si rad, daca nu as fi in vecinatatea plansului cu retro-psihanaliza asta). Din ele, aveai cate vreo 40 de minute la inceput si la coada dedicate stirilor comuniste, deci iti mai ramaneau vreo 40 ptr film.... care cenzurat fiind reusea sa incapa in timpul asta, pentru ca fusese castrat de orice obicei nesanatos, cum ar fi vreun nud sau scene de dragoste pasionala sau whatever le mai trecea cenzorilor prin cap. Te-ai fi bucurat sa vezi un western chiar si asa (vedeti acum am luat si lucrul bun, chiar daca rar, dupa atatea mii de filme socialiste rusesti sau koreene), insa s-a oprit curentul. Asa se oprea... fara sa te anunte nimeni, nimic. Si statea cate un oras intreg sa faca economie, cate o ora-doua, in intuneric. Redescoperisera parintii nostri lampile bunicilor. Mureai de nervi, ca tocmai urma sa inceapa filmul - in sfarsit unul americam, un western vechi - e bun si asta. Pentru el ai rezistat cu stoicism la jurnalul care ti-a prezentat alte realizari socialiste si bucati masive (aceleasi de trei zile) din cuvantarile tovarasului nicolae ceausescu. Urmate de cateva coruri infioratoare care cantau "traim decenii de impliniri maretze".
Te duceai in camera ta si citeai la lumina lampii - "magazin stiintific" - o bucata de ziar care incerca sa vorbeasca doar despre stiinta. Poate de aici apetenta romanului pentru genul de informatie "stiati ca" si o generatie mare de semidocti.
Incercai sa iti faci o bucurie si iti preparai tu un iaurt cu zahar - trebuia sa gasesti ceva, pentru ca nu aveai alte bucurii, tip desert. Te zgribuleai in pat si noroc ca dimineata nu aveai dilema "cu ce sa ma imbrac" pentru ca era aceasi uniforma neprietenoasa. N-aveai voie sa iesi din rand, sa fii special.
Mi s-a intamplat chiar mie, am ramas dupa o serbare la scoala cu o bratara de piele cu tinte si frizura facuta punk.... n-am iesit bine din curtea scolii si doi militieni m-au reperat pe mine si colegul meu, ne-au luat de freza, ne-au dus la frizerie pentru tuns regulamentar si ne-au confiscat bratarile.
Ar fi multe episoade in acest "memorial" al durerii pe care cred ca il poate povesti aproape oricine a prins acele vremi... asta a fost si singura data cand ne-a legat ceva bine de tot ca natiune - ura comuna. Astazi ma opresc aici, m-am rascolit suficient amintindu-mi. Cand mai auziti vreun ofat pentru nu-stiu-ce-siguranta-mortilor-ma-sii de pe vremea comunismului (poate siguranta mizeriei si a indobitocirii) va rog imaginati-va ca vreti sa spuneti un adevar sau sa comentati clasa politica cu voce tare, nu in gand... si brusc, cineva care a trecut pe langa voi, va ia la interogatoriu. Imaginati-va ca nu puteti spune ce simtiti decat in soapta, familiei sau prietenilor foarte apropiati. Ca in general nu aveti voie sa puteti nimic... statul e atotputernic si singurul proprietar.
Pentru ceilalti care cred ca o ard prea serios, tema e mai simpla - imaginati-va ca nu mai aveti mall, coca-cola de care sa trageti, cablu TV si nici net pentru hi5.
Asta-i comunismul... si socialismul e doar fratele sau mai mic... pentru ca atunci cand se gandeste fericirea maselor - evident o utopie - inseamna aducerea tuturor la acelasi nivel. Da, dar e nivelul ala cel mai de jos.
5 comentarii:
Pe mine nici nu ma sperie asa de tare ca niste tineri intervin cu aberatii dinastea, ca poate erau mici pe vremea aia -- nici eu nu-mi amintesc decat ca nu era nimic despre care sa merite sa-ti amintesti; cred ca asta-i descrierea cea mai scurta: nu era nimic.. Mult mai crunt mi se pare ca PARINTII aia care acu sunt rupti in doua de reumatism de la stat in frig la cozile alea mai au momente de mare regret ca s-a terminat visu’ (si cosmarurile tot visuri sunt, nu?).
Din cate imi povesteau ai mei, prin Transilvania a fost putin putin mai bland comunismul din punctul de vedere al dezastrului cozilor, insa optiunile erau aceleasi (ar merge mai bine scris “optiunile erau ACEEASI”). Dar mai sunt si alte tipuri de probleme afara de astea ale consumatorului, ca tot e asta blog citit de intelectuali. Tata era un individ luat in partid fara posibilitate de refuz – normal, era bonusul diplomei de UTCist, toti politehnistii de Cluj erau in aceeasi situatie. Cum s-a tradus asta? Pai simplu: izolare totala, spaima continua, neincredere cronica – devenise paranoic dupa cateva episoade de spionaj care l-au dus la o dunga distanta de inchisoare (a intrat sub observatie pentru ca era mare poet prin liceu si in studentie, dinala care citea si scria FIX ce NU ERA VOIE – ma’, astia cu regretu’, voi ori nu va dati seama ca asta era sechestru pe creier, embargo intelectual, ori aveti un astfel de creier incat n-ati avut/n-ati fi avut nimic de pierdut) – si asa a ramas batranu’ meu pana in ziua de azi, izolat si condus de o neincredere cronica.. El s-a oprit la o dunga distanta de inchisoare…, altii nu, altii au chiar… “taiat panglica”. Daca nici asta nu-i destul de rau, atunci… nush, sunteti voi rau de tot. (A, si asa, anecdotic, tata era inginer electrotehnist si in prima faza dupa ce a evadat cumva din partid, l-au luat niste oameni la o fabrica de cabluri pe post de… -- nu radeti, ca va pocnesc – DESENATOARE TEHNICA. Da, mai, asa era inregistrat postul, asa ca ALA (sau AIA?) era taica-mio, inca mai are pe undeva ecusonu’ cu “Desenatoare tehnica”. Funny enough, si-n ziua de azi tot acolo lucreaza, doar ca din ’90 l-au facut manager. Deci dragi fapturi, aberatiile NU aveau limite.)
Eu ma tot crucesc ACUM cum dracu’ putem fi asa de in alta lume fatza de altii. Si voi va doriti sa fie ca ATUNCI. No, stiti cum facem? Va luatz’ frumos de manutza si va cumparatzi o fashie de teren in Africa si acolo n-aveti decat sa umblati si-n organele goale din partea mea.
Si stii, te loveste o jena dinaia fara prea multe explicatii cand vezi cum arata toata tzara (ma rog, Transilvania mai e cumva, da’ nu cu tare mult mai bine). Mai prinzi cate-o cladire dinaia ramasa imuna la capitalism, in special institutii (pe la noi ITM-u’ e in top, sunt convinsa ca si in B aveti), cu terasit dinala de exterior tras pe interior, cu holuri stramte si bezna de lagar. Mie stau sa-mi dea lacrimile cand le vad pe femeile alea care lucreaza acolo si care inca mai zambesc. Eu mor in alea 15 minute cat stau acolo, ele stau 8 ore in birouri 1,5 X 1,5. Pot sa jur ca pe voi va ____ regretu’ undeva in niste birouri ultramoderne, sta-v-ar in gat. Nu stiu cum sa zic, pe bune, nu mergeti la vot, ca iar o dati in bara.
Eh, daca e de adus aminte si displacut, eu imi aduc aminte de vecinul de la casa de alături, despre care toata lumea zicea ca e securist si care venea si se uita si pe sub pat asa, de curiozitate. Si de pacanelile din telefon...Si de lumina care disparea cand iti era lumea mai draga...noroc ca tata descoperise bateria de tractor incarcata si conectata la neon...da trebuia sa tii perdeaua trasa ca aparea vreunul sa intrebe de ce e lumina si sa gaseasca ceva ilegal.
Ai mei nu erau in sistem, niciunul membru de partid, asa ca aveam toti ochii pe noi. Ce mai dragut a fost inainte de revolutie, cand i-am pictat fiului iubit al poporului, celui mai brabat intre barbati etc etc coarne si o limba scoasa pe tabloul din clasa. Eram intr-a patra si invatatoarea era nevasta de preot, de "protopop' mai exact. Am scapat numai cu cerut scuze in fata clasei, eu si colega mea, ai carei bunici avusesera o fabrica de hartie care, prin minune, a fost condusa si atunci si acum de taica-su.
Si de Pepsi mai faceam rost cand si cand de la un restaurant :) Un motiv ar fi ca il stia tata pe sef, al doilea că mă duceam in vizita si le aranjam salatele (da, era un restaurant cu clienti pentru ca veneau acolo delegatiile de la bucuresti si toti sefii regimului de pe plan local).
Dar nu, sigur nu as vrea sa mai traiesc in vremurile alea.
asa este, marea problema era inchisoarea mentala... dar mi se parea evidenta... nu aveai dreptul la opinie... clar.... dar ce nu stiu multi e ca reducerea la nivel instinctual, determinase ca preocuparea majoritatii sa fie supravietuirea.... si de aici si minima spre inexistenta literatura de sertar, care ar fi trebuit sa dea in clocot dupa revolutie.
de aceea am ales sa amintesc in primul rand de cotidianul mizer si de stomac, pentru ca la atat se redusese o natiune.
Eram prea mic pe vremea lui Ceausescu (aveam 5 ani la revolutie), dar imi amintesc si eu de gumele in forma de tigareta, s-ar putea sa fi baut din Brifcor sau Sicola (nu sunt sigur)...
Cat despre cozile la unt (sau orice altceva, dupa cum bine ai precizat), mi-a povestit mama mea cum fratii mei (doi la numar) mai mari nu doar ca se trezeau la 4 dimineata, ci uneori chiar stateau de pe la 10 seara cu sticlele de 1 litru (inca mi le mai aduc aminte, cu capacul ala de staniol) goale, ca sa fie sigur ca prind lapte. Mergeau amandoi, ca sa poata cumpara in cantitati mai mari (si cand ma gandesc ca unul din ei este nascut in '81, deci nu avea mai mult de 7-8 ani...).
Cat despre uniforme, mama mea si astazi isi mai aduce aminte de vremurile in care era nevoita sa vina de la lucru (era educatoare la o casa de copii, in afara orasului) seara, moarta de oboseala, si sa spele de mana 3 (trei, nu una!) uniforme, sa le calce, sa ne dea noua de mancare, sa prepare de mancare pe a doua zi...
Cei care spun ca era mai bine atunci nu sunt altceva decat o gasca de impertinenti, inculti, imbecili, care cred ca este cool sa blamezi capitalismul (in cazul tinerilor) sau care nu au reusit sa se adapteze la noile vremuri (cei mai in varsta), care nu au pus mana pe o carte de economie in viata lor. Este de ajuns sa-i citesti pe Mises sau Hayek ca sa iti dai seama de ce comunismul sau socialismul (fratele mai mic, cum bine il numesti) sunt doua sisteme economice falimentare. Iar economicul a fost si va fi intotdeauna in stransa legatura cu ploiticul.
In alta ordine de idei, imi place enorm de mult articolul... Ma face sa-mi dau seama cat de norocos am fost ca am avut o copilarie care a reusit sa evite "la mustata" vremurile astea.
vorbesti fara tine,cu ce-i mai buna viata acum?libertatea mascheaza jafurile.
Trimiteți un comentariu